Fictitious Nonfiction

Afecțiuni fotosensibile (1931)
15.09.2022

Credite foto: Arhiva Națională de Filme

filme mute, scurtmetraje, documentare ştiinţifice medicale concepute ca auxiliar didactic, durată: 51:01 minute
muzică: Irinel Anghel
invitat: Valentin-Veron Toma (antropolog medical la Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Romane)

Parkinson şi Parkinsonism (Prof. Demetru Em. Paulian, Eftimie Vasilescu, 1931)*
Hemiplegia (Prof. Demetru Em. Paulian, Eftimie Vasilescu, 1931)*
Pithiatism – Histerie (Prof. Demetru Em. Paulian, Eftimie Vasilescu, 1931)*

*film digitalizat pentru prima oară

Doctorul Demetru Em. Paulian (1887-1949) nu a fost numai un respectat medic, șef al serviciului de Neurologie din cadrul Spitalului Central de Boli Mintale și Nervoase timp de 23 de ani (1927-1949), „cu clientelă mai mult decât apreciabilă, bărbat chipeș cu succes la cucoane și hotărât să parvină” (Sașa Pană, Născut în ’02), ci și, pare-se, un intelectual popular al protipendadei interbelice, dintre aceia care amenințau actualitatea cu stiloul. S-a implicat, bunăoară, în afacerea Maglavit, marea polemică mistică stârnită de ciobanul Petrache Lupu, acel nebun sau sfânt al interbelicului, insistând pe un diagnostic patologic, așa cum trei ani mai devreme, la al 12-lea Congres al Societății Române de Psihologie și Endocrinologie (1932), propusese, mai puțin convingător, un diagnostic neurologic pentru dadaiști.
Neîntâmplător, odată devenit intern în Serviciul de Neurologie al Spitalului Sf. Pantelimon, a profesat sub conducerea lui Gheorghe Marinescu, pionier autohton al filmului științific, autor, alături de asistentul Constantin Popescu, al mai multor documentare păstrate și astăzi în colecția ANF, după redescoperirea lor foarte târzie (1973). La treizeci de ani după experimentele lui Marinescu, Paulian își începea propria documentare cinematografică a pacienților de la Neurologie, ducând la bun sfârșit cel puțin opt colaborări cu operatorul Eftimie Vasilescu: Choree, Hemiplegia, Miopatia, Miotonia, Parkinson și Parkinsonism, Pithiatism – Histerie, Scleroza în plăci și Sifilisul nervos, realizate, conform datelor Arhivei, în ’31. Toate acestea, și mai ales cele trei pe care le-am selectat pentru calupul Afecțiuni fotosensibile, privesc în bună măsură proiectul Fictitious Nonfiction tocmai datorită – sau din cauza – zelului științific care le-a făcut posibile. Căci medicina nu are interdictele artei, astfel că Paulian nu se teme să agite, să provoace o realitate pentru ecran, înșiruindu-și pacienții într-un lanț uman de înfățișări pentru cameră. Odată încadrați, toate privirile lor, gesturile, tresăririle, oricât de fidele vieții crunte pe care oamenii ăștia au trăit-o, se întâmplă pentru obiectiv, ca într-o mărturie deplină a stării de fapt, nelăsând nimic pe dinafară: spațiul profilmic (orizontul camerei) este, în fapt, curtea spitalului, însă-n gând pare o scenă mărginită pe care aceștia nu o părăsesc, deși cadrul rămâne adesea nemișcat și neîntrerupt. Privind filmele din afara cercurilor științifice, faptul că pacienții tind să scruteze obiectivul și medicii să-l vegheze cu colțul ochiului sporește stranietatea demersului, trădându-i sforțarea de a se face înțeles pe ecran.
Cum i-a lovit boala pe oamenii ăștia, ce erau înainte de a fi pacienți? Orice istoric medical este o narațiune pe sărite, iar asemenea documentare timpurii provoacă aceeași fascinație precum pietrele funerare: un timp, un chip și restul vine de la sine, din imaginarul nostru incontrolabil. Cu atât mai mult cu cât nu toate bolile surprinse de Paulian sunt înnăscute, chiar la începutul Hemiplegiei menționându-se că monoplegia unuia dintre pacienți a fost provocată de un glonț, iar în Histerie ni se dau începutul și sfârșitul unei muțenii nervoase. Poate că ticul imaginarului de a narativiza pare bolnăvicios, însă ține tocmai de partea umană a acestor filme și receptării lor.
« Dar în fotografie întâlnim ceva nou și ciudat: în vânzătoarea aceea de pește din New Haven care stă cu ochii în pământ, cu o pudoare atât de leneșă și seducătoare, rămâne ceva care nu se transformă în mărturie a artei fotografului Hill, ceva ce nu poate fi redus la tăcere, cerând cu obstina­ție nu­mele celei care a trăit acolo, care e vie încă, reală și aici, și care nu se va transforma niciodată total în „artă“. » – Walter Benjamin, Scurtă istorie a fotografiei (Călin Boto)

Irinel Anghel (n. 1969) este artist interdisciplinar, performer vocal, compozitoare, sound artist, performance artist. A absolvit Universitatea de Muzică din București, secţia Muzicologie (1994) şi secţia Compoziție (1996). Este doctor în ştiinţe muzicale din 2003 și absolventă a programului postdoctoral (MIDAS) în cadrul UNMB (2013). Creaţia ei componistică cuprinde lucrări instrumentale, lucrări simfonice şi muzică de teatru. Lucrările sale s-au bucurat de succes şi pe plan internaţional, fiind interpretate în Suedia, Germania, Belgia, Franţa, Elveţia, SUA, Japonia etc. În ultimul timp activitatea ei este dedicată artei interdisciplinare, hibride, de fuziune și performance art-ului, fiind adepta artei experiențiale cu detente suprarealiste. A fost distinsă cu numeroase premii: Premiul „Uchimura” acordat de Institutul Internaţional de Teatru (UNESCO) pentru muzica spectacolului de teatru „Amanții însângerați”(2002), Premiu de creație – lucrarea “Chimeres” (Pepinieres Europeennes pour Jeunes Artistes, Mons, Belgia), Bursa Camajani (New York University, 2003), The 2003 International New Music Consortium Award (New York) etc. Director artistic al festivalului Săptămâna Internațională a Muzicii Noi (2010 – 2012). Este implicată în proiecte experimentale, cum ar fi, din 2017 colaborează cu trupa de death metal Rotheads, în 2019 – cu Torshanyio (Călin Torsan și Alexandru Hegyesi).

Filmele pot fi văzute de copii cu vârsta de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinții sau familia. Aceste producții conțin scene de nuditate fără conotații sexuale.

Dr. Valentin-Veron Toma, cercetător științific gr. II, este antropolog medical, în cadrul Institutului de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Române din București. În prezent ocupă funcția de Șef al Departamentului de Antropologie Socială și Culturală și este membru în Consiliul Științific al institutului. Din anul 2000 a inițiat, în cadrul IAFR, un program de cercetare în disciplina „Medical Anthropology”, dezvoltată în SUA ca sub-disciplină a Antropologiei Culturale. În anul 2012 a organizat, împreună cu un grup de colegi din UK și SUA, cea de a doua conferință internațională de antropologie medicală din Europa Centrală și de Est. A dezvoltat proiecte de cercetare în domeniul de graniță denumit „Medical Humanities” care îmbină concepte și metode din antropologia medicală și istoria medicinei. A publicat articole și cărți de istoria psihiatriei românești: volumul „Nebunia. O antropologie istorică românească” (cu A. Majuru, Paralela 45, 2006), monografia „Alexandru Sutzu. Începuturile psihiatriei științifice în România secolului al XIX-lea” (Editura Do-minor, 2008). În 2009 a reeditat „Alienatul în fața societății și a științei”, primul tratat românesc de psihiatrie care fusese publicat de profesorul Alexandru Sutzu în 1877. În 2016 a publicat, alături de un grup de cercetători internaționali un capitol în volumul „Work, psychiatry and society, c. 1750-2015”, editat de prof. W. Ernst (Oxford). Cea mai recentă publicație este o contribuție la volumul intitulat „Immunization and States. The Politics of Making Vaccines”( Editura Routledge, 2022).


Pentru a susține proiectul click – aici