Possible Sounds of Early Cinema
15.05.2020
Un experiment audiovizual ce are ca obiectiv prezentarea unor titluri de referință ale filmului românesc presonor, însoțită de compoziții sonore semnate de artiști cunoscuți sau emergenți de pe scena muzicii experimentale contemporane.
Acest demers propune atât revizitarea arhivei de film presonore prin imaginarea unui dialog viu, reconstructiv cu trecutul (istoria și, în sens specific, pionieratul cinematografic local) ca strategie artistică de reactivare a interesului, de revalorizare, cât și schimbarea paradigmei de „acompaniament muzical”. Am preferat utilizarea termenului de „ambianță sonoră” pentru a descrie o abordare mai liberă, spre deosebire de „clasica” coloană sonoră ce susține imaginea în mod direct, punctând liniile narative. Compoziția concepută de fiecare artist invitat reprezintă reflexul sensibilității acestuia față de conținutul afectiv, narativ și cultural al imaginii de film, în acord cu stilul și tehnicile proprii. De asemenea, este rezultatul unui proces intim de adaptare la contextul astfel creat, ce poate trasa direcții inedite de interpretare și evoluție a vocabularului muzicii experimentale.
În luna august, împreună cu Rezidența BRD Scena9, am realizat programul POSSIBLE SOUNDS OF EARLY CINEMA – proiecții de film în aer liber cu muzică live – în grădina Rezidenței Scena9 din cartierul Icoanei (I.L. Caragiale 32, București). Filmele au fost subtitrate în limba engleză.
Filmele au putut fi vizionate online și gratuit în perioada 15 mai 2020 – 15 mai 2021.
Curator proiect: Elena Dobîndă. Coordonator proiect: Emilian Mărgărit. Asistent proiect: Ionuț Tudor. Consultant de film: Mihai Fulger. Subtitrare: Daria Turbăceanu, Ligia Soare, Cosmin Tița, Iulia Sirboiu. Identitate & comunicare: Elena Dobîndă. Organizator: Image and Sound. Cu sprijinul: Arhiva Națională de Filme, Audio Video Lights Systems SRL. Parteneri: Prisma Production Pro, Rezidența BRD Scena9.
Proiect cultural co-finanţat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.