Intermedia

Short Sounds: Silent Romanian Documentary
20.08.2021 – 20.08.2022

Un proiect audiovizual ce urmărește reactivarea arhivei de film românesc mut și fără sunet* prezentând cinci selecții tematice de filme documentare din perioada 1897-1942, adaptate sonor de artiști contemporani activi pe scena muzicii experimentale din România. Cu sprijinul Arhivei Naționale de Filme, opt dintre scurtmetrajele selectate au fost digitalizate pentru prima oară.
Curator de film: Călin Boto
Muzică: Makunouchi Bento, Sillyconductor, Micleușanu M., Simina Oprescu, Somnoroase Păsărele

*printre filmele incluse se numără și câteva realizate ulterior apariției sunetului în România, însă ale căror benzi sonore au fost pierdute de-a lungul timpului

E flatant să-ți încapă pe mână istoria; doar că, oricât de măgulit, cu greu se va mai scutura amărâtul de angoasa alegerii imperfecte – de ce unu și nu doi?, de ce doi și nu trei? Am murmurat asta săptămâni bune.
Ca într-un final să ajungem la cinci calupuri, patru grupaje de scurtmetraje și un mediumetraj, fiecare cu chichița-i tematică și promisiunile-i; cum, necum, trebuia să promitem muzicienilor o bază vizuală ofertantă; cinefililor, niște rarități; Istoriei, un soclu; istoriilor, loc să mișune. Nu încetez nicicând să mă minunez de câte straturi diafane de istorie sunt de jur-împrejurul oricărei biete secunde în mișcare.
În perioada-i timpurie, cinemaul documentar românesc nu paria pe extravaganță; lipsa unei industrii solide, pe de-o parte, și-a unei avangarde pe de alta, a făcut ca practicile nonficționale să se dedea în mare măsură utilității imediate – buletine de știri, publicitate, filme utilitare ș.a. Ceea ce nu înseamnă nimicnicie ori platitudine – nici vorbă! Mai e mult până departe, până-n ziua în care documentarul autohton pre-socialist ne va fi la îndemână. Iar ce-avem noi e puțin, undeva între patru și cinci ore; cu mâna asta de filme îi salutăm pe colegii arhiviști, cercetători, critici, toți cei fără de stare care șterg praful de pe peliculă. (Călin Boto)

Între 3 și 30 septembrie, în parteneriat cu Rezidența BRD Scena9, am realizat programul SHORT SOUNDS: Silent Romanian Documentary – proiecții de film mut cu muzică experimentală live și Q&A cu artiștii invitați, moderat de Călin Boto – în curtea din spatele Rezidenței BRD Scena9 din cartierul Icoanei (str. I.L. Caragiale 32, București).

Între 8 și 10 octombrie, în parteneriat cu Asociația Simultan, am realizat programul Short Sounds TM, proiecții de film mut cu muzică live și Q&A cu artiștii prezenți, curatorul de film și organizatorii, în incinta MultipleXity (Bd. Take Ionescu, nr. 56-58, Timișoara).

Documentarele incluse în program, însoțite de compozițiile sonore realizate de artiștii invitați, pot fi vizionate gratuit până pe 1 septembrie 2022 accesând paginile corespunzătoare de mai jos.
Pentru a susține proiectele asociației click – aici.

Zi de zi. Documentare de actualitate (1897–1940)

Zi de zi. Documentare de actualitate (1897–1940)

Muzică: Makunouchi Bento (Valentin Toma & Felix Petrescu)
Pe repede-nainte. Documentare industriale (1928–1935)

Pe repede-nainte. Documentare industriale (1928–1935)

Muzică: Sillyconductor (Cătălin Matei)
Pacienții veciei. Documentare medicale (1898–1931)

Pacienții veciei. Documentare medicale (1898–1931)

Muzică: Micleușanu M.
Orele Bucureștiului. Documentar urban (1942)

Orele Bucureștiului. Documentar urban (1942)

Muzică: Simina Oprescu
De ce trag clopotele? Documentare funerare (1914–1934)

De ce trag clopotele? Documentare funerare (1914–1934)

Muzică: Somnoroase Păsărele (Gili Mocanu)

Curator proiect: Elena Dobîndă. Coordonator proiect: Emilian Mărgărit. Asistent proiect: Ionuț Tudor. Curator de film & moderator: Călin Boto. Traducere texte curatoriale: Cezar Popa. Procesare filme & subtitrare: PRISMA FILM (traducere de Daniel Sebin, sincronizare de Daria Turbăceanu, coordonare tehnică de Cosmin Tița). Media web application development: Studio Black & Field (Ioan Ovidiu Cernei). Identitate vizuală: Bogdan Ceaușescu. Comunicare: Elena Dobîndă. Foto: Petre Fall, Flavius Ungureanu. Suport tehnic: Sorin Grigoreanu.
Organizator: Image and Sound.
Parteneri: Rezidența BRD Scena9 (prin Fundația9), Asociația Simultan, MultipleXity, Arhiva Națională de Filme, PRISMA FILM.
Parteneri media: Revista Zeppelin, Telekom Electronic Beats, Films in Frame, Aarc – All About Romanian Cinema, FILM MENU, Revista ARTA, Propagarta.

Proiect cultural co-finanţat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Proiect co-finanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului București – Oraş deschis 2021. Conținutul acestei pagini nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primărie Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa: www.arcub.ro.

Acțiune culturală realizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local Timișoara. Acțiunea culturală nu reprezintă în mod necesar poziția Primăriei Municipiului Timișoara și a Consiliului Local Timișoara. Conținutul acțiunii culturale și modul în care rezultatele acesteia pot fi folosite reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor și beneficiarului finanțării. Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local Timișoara nu sunt responsabile pentru conținutul materialului și modul în care acesta ar putea fi folosit.