Short Sounds: Silent Romanian Documentary

De ce trag clopotele? Documentare funerare (19141934)
30.09.2021

Credite foto: Arhiva Națională de Filme

filme mute, scurtmetraje, durată: 50 minute
Muzică: Somnoroase Păsărele

Funeraliile M. S. Regelui Carol I – 29 sept. 1914
(Victor De Bon, 1914)
Funeraliile M.S. Regelui Ferdinand I (Tudor Posmantir, Nicolae Barbelian, Efitimie Vasilescu, Vasile Gociu, Aurel Petrescu, Constantin Ivanovici, Iosif Bertok, 1927)
Parastasul de 40 de zile al Marelui Rege Ferdinand la Curtea de Argeş (Tudor Posmantir, 1927)
Funeraliile naționale ale marelui român Ştefan Ciceo–Pop (Tudor Stan, 1934)
Parastasul de la Costeşti (Soremar-Film, 1930)

Privite din afară, funeraliile promit un adevărat spectacol. „De ce trag clopotele?” se vrea a fi o replică la un mare documentar făcut de Sergei Loznitsa acum câțiva ani, Funeralii de stat. Pe cineastul ucrainean îl interesa moartea lui Stalin, acel electroșoc care-a trecut prin tot mapamondul; în lipsa unui material brut câtuși de puțin similar cantitativ, calupul de față propune un studiu mai generic al evenimentelor mortuare, și ele „de stat”, doar că-n plină monarhie. Carol I, Ștefan Ciceo-Pop, Ferdinand – iată trei figuri a căror desprindere cerea un adio pe măsură. La fel, parastasul de la Costești e de o solemnitate paralizantă; nici n-ar fi putut fi altfel, doar a fost organizat întru pomenirea celor peste o sută de victime ale unui incendiu petrecut în Vinerea Mare, majoritar copii. 
Ce spunea Fritz Lang, că Cinemascopul e bun doar pentru filmat înmormântări și șerpi? Se prea poate să fi avut dreptate, mai ales dacă privești cum obiectivul camerelor timpurii era pur și simplu neputincios în fața alaiurilor de mai-mari și gură-cască. Tocmai de-aia operatorii își vedeau de treaba lor, lăsând mulțimile să inunde peisajul, iar atunci când panoramau o făceau cu calm. Asemenea momente mortuare sunt oricum doldora de performativitate; nu mi-o pot scoate din cap pe Regina Maria și șarmu-i de divă cu care pare că ignoră camera și scoate un evantai pompos pentru a se feri de zăduf. În fața voalurilor negre, a sicrielor purtate pe umăr, caleștilor sau saluturilor militare, orice altă mizanscenă pare amatoricească. (Călin Boto)

Gili Mocanu (n. 1971) este artist vizual, poet, muzician. Expune la muzee și galerii de artă din țară, cât și în străinătate (Muzeul Naţional de Artă, Bucureşti şi Muzeul de Artă, Timişoara în 2002; Muzeul Küppersmühle, Duisburg, Germania şi Kunstraum NOE, Viena, Austria în 2007; Muzeul Naţional de Artă Contemporană Bucureşti 2010; The Performance Art Institute, San Francisco, SUA, 2011 etc. Odată cu debutul ca artist sonor cu albumul ABECD în 2013 (Baba Vanga/ Cehia), așa-zisul tehno aleatoric al artistului eschivează categorisirea – tehno post-punk electronic experimental și noise. Gili Mocanu alias Somnoroase Păsărele e axat atât pe secvențe improvizate pornind de la instrumente live, cât și pe sampling, abordând metode specifice free-jazz-ului și avangardismului plin de aritmii și sincope, controlate sau nu, evidente in fiecare dintre track-urile sale cu nume obscure. Are multiple proiecte muzicale (Centrul Isteric, Edif Pilaf, Gili a murit, Public Storage, Private Storage etc.) și numeroase albume lansate la labeluri importante în străinătate: Urubu Tapes/ Portugalia, obs/ Rusia, OTA/ Portugalia, Aubjects/ SUA, czaszka (rec.)/ UK etc. A fost invitat la festivaluri și evenimente de muzică experimentală: SIMULTAN Festival (Timișoara, 2011), Dvorak Marathon la Berlin Konzerthaus (2013), In Context/Slanic Moldova (2018), Mirage Festival (Lyon, 2019) etc.

Conform cerințelor contractuale impuse de Centrul Național al Cinematografiei (CNC) am separat sursa video de cea audio. Sistemul de sincronizare automată, dezvoltat pentru aplicațiile utilizate, poate prezenta mici sincope (delay-uri) în funcție de viteza de transfer (internet) și de dispozitivul dumneavoastră (desktop, telefon etc.).