Short Sounds: Silent Romanian Documentary

Pacienții veciei. Documentare medicale (18981931)
16.09.2021

Credite foto: Arhiva Națională de Filme

filme mute, scurtmetraje, durată: 46 minute
muzică: Micleușanu M.

Sifilisul Nervos (Prof. Demetru Em. Paulian, Eftimie Vasilescu, 1931)*
Inaugurarea unei aripi a spitalului evreesc din Cluj (Laszlo Fekete, Istvan Miskowzsky, 1931)*
Filme științifice medicale de Prof. Dr. Marinescu (Prof. Dr. Gheorghe Marinescu, Constantin M. Popescu, 1898)

*film digitalizat pentru prima oară

Pentru calupul de față facem apel la disponibilitatea întrucâtva ficțională a documentarelor alese. Se inaugurează o nouă aripă de spital; asta-n Cluj, la Spitalul Evreisc, iar ceremonia a fost filmată de către operatorii Lászlo Fekete și István Miskowzsky. Cerem ca privitorul să meargă împotriva genericelor și să uite proveniența filmării. Asta pentru că ce urmează se petrece în București, la Institutul de maladii mentale, nervoase și endocrinologice, acolo unde doctorul Dem Paulian realizează o mână de filme didactice despre felurite boli (a se uita!); printre ele, sifilisul nervos, explicat în documentarul cu același nume prin desene, intertitluri, fotografii, și, cu adevărat remarcabil, prin „aspecte”. Cuvântul e tare nimerit, căci pe Paulian chiar asta-l interesează, să fragmenteze aspectul bolii în diferite stadii și simptome. Altfel spus, bolnavii de sifilis ajung față-n față cu camera de filmat și-i lasă amintire un tremur, cei câțiva pași greoi, imaginea unor umflături, ocheade hâde sau grimase stranii. E un film de-o forță covârșitoare, făcut anume pentru cercurile obscure ale medicinei. Însă, cu tot respectul cuvenit pentru acești bieți pacienți ajunși în vecie prin cinema, a venit timpul să-i revedem, chit că suferința lor ne face să ne ducem mâna la ochi. Dar doar de data asta; căci încurcate sunt căile arhivelor, adevărate lăcașuri în care documentul e sfânt. Cu zeci de ani înaintea lui Paulian, neurologul Gheorghe Marinescu punea mâna pe același aparat de filmat cu care Paul Menu făcuse istorie autohtonă. Și Marinescu era pus pe făcut istorie – camera avea să documenteze mișcarea pacienților cu afecțiuni locomotorii, printre cele dintâi ocazii în care imaginile în mișcare se dedau științei. Acum, materialul își acoperă ochii de unul singur; istoria a făcut în așa fel încât corpurile gârbovite ale pacienților lui Marinescu să fie întrerupte de alte vederi, una înfățișând niște inși africani, alta o demonstrație militară, în fine, toate rămase în aparat încă de la primii proprietari. (Călin Boto)

Micleușanu M. (Micleușanu Mitoș, n. 1972) este un artist interdisciplinar cu preocupări variate, de la poezie, literatură, pictură, fotografie la muzică experimentală și artă video. A studiat arte vizuale în Chișinău și la Cluj-Napoca. A publicat Amokalipsis (roman grafic, Ideea Design & Print, 1999), Organismecanisme (proză scurtă, Editura Ziua, 2002), Tuba Mirum (roman, Editura Pontica, 2003), Kasa Poporului (roman, Editura Polirom, 2008), Necrotitanium, împreună cu Florin Braghiş, (roman, Editura Cartier, 2010), Munca (poezie, Editura Tracus Arte, 2016), Fiinta si Tempo. Despre muzica si alti demoni, împreună cu Iulian Tanase și Oleg Garaz (Editura Nemira, 2019). A realizat numeroase proiecte muzicale atipice (leftfield): Planeta Moldova (cofondator), Antishow, Farmacie & Pompe Funebre, Zelda, Febre39. Primele încercări în zona muzicii electronice le face în perioada 1998-2000 cu proiectul Diafragma, iar din 2002-2008, cu proiectul Pneumaton, se concentrează mai mult pe experiment. În prezent, proiectele sale electronice sunt semnate ca „Micleusanu M.” sau „CPU99”, iar zonele explorate se afla la confluența dintre sinteza modulară și granulară a sunetului, la interferența dintre ambient, post-industrial și electroacoustic. Multe dintre lucrările sale pornesc de la field-recording sau de la ”preparate” obținute prin intermediul unor obiecte personalizate de artist în scop muzical. Invitat în festivaluri (The Attick InContext, 2018; Outernational Virtual Festival, 2020; Simultan Festival, 2020 și 2019 etc.) și la evenimente dedicate muzicii experimentale (Intersections Live Sessions, 2019; Schizophonia, 2019; Sâmbăta Sonoră, 2020 etc.). Din 2019, Mitoș Micleușanu este curatorul programului Post Muzica, produs de Rezidența BRD Scena9.

Conform cerințelor contractuale impuse de Centrul Național al Cinematografiei (CNC) am separat sursa video de cea audio. Sistemul de sincronizare automată, dezvoltat pentru aplicațiile utilizate, poate prezenta mici sincope (delay-uri) în funcție de viteza de transfer (internet) și de dispozitivul dumneavoastră (desktop, telefon etc.).

Filmele pot fi văzute de copii cu vârsta de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinții sau familia. Aceste producții conțin scene de nuditate fără conotații sexuale.