On Cinema

Filmul de anticipație: etică prin imersiune cinematică
16.10.2022

Constantin Vică este lector la Facultatea de Filosofie a Universității din București. Susține cursuri de Etica tehnologiilorEtica și politica noilor tehnologiiTehnologie și dezvoltareMorality, Business and Information TechnologyEthics of Cognitive TechnologiesFilosofia istoriei, filosofia viitorului sau Cultură digitală. Ariile sale de interes sunt plasate în etică aplicată, etica informației și computerelor, filosofia informaticii și inteligenței artificiale, bioetică, filosofie socială și politică. A publicat diverse articole despre internet și ameliorarea cognitivă, Inteligența Artificială și etica viitorului, responsabilitatea sistemelor de IA, epistemologia și politica datelor deschise, politica piraților, roboții ca asistenți și companioni, conflictul dintre instituțiile proprietății intelectuale și normele informale online. Publică în revistele Ethics and Information Technology, Science and Engineering EthicsPhilosophy & TechnologyInternational Journal of Social Robotics, Frontiers in Robotics and AI, Journal of Bioethical InquiryPhenomenology and the Cognitive SciencesPublic Reason etc. A editat, în 2019, Vremuri noi, vremuri vechi. Jurnal 2007–2013 de Mihail Radu Solcan, primul filosof-programator din România, poliglot și polimat.
În prezent, coordonează programul de master în etică aplicată la Facultatea de Filosofie și e director-adjunct al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată, Universitatea din București.
Este coautor al manualului de Etică și integritate academică din România (2018), disponibilă gratuit aici.

Mi-am propus să explorez justificările pentru integrarea filmului science-fiction în practica reflecției morale și evaluării etice, dar și câteva dintre răspunsurile studenților spre a vedea în ce măsură filmele de anticipație se constituie într-o cheie de înțelegere a proiectelor privind moralitatea artificială și moralitatea roboților. Urmând avertismentul hegelian de a nu instrumentaliza arta pentru scopuri practice, analizez o serie de asumpții care fac posibilă calea tratării filmului ca exercițiu filosofic autonom, care nu se sprijină pe altceva, este autarhic. În primul rând, filmul nu poate avea doar rol decorativ, ornamental, ci unul de extindere a practicii filosofice, atât de analiză, cât și de speculație. Filmul, jocurile (și literatura) SF nu au doar mize comerciale sau ideologice („ghid pentru viitor”), dimpotrivă. Filmul de anticipație nu este aproape niciodată o invitație la escapism sau futurologie, ci la critica prezentismului. Astfel, filmele sunt medii de reflecție qua lumi ficționale, nu doar ustensile în retorica discursului filosofic. Acceptând că în egală măsură filmul poate ilustra o problemă etică și se poate constitui într-un cadru de filosofie practică în/prin acțiune, caut să trasez posibilitățile relaționale dintre film și filosofie, dar și cum filmul SF poate descentra sau dezarticula etica aplicată făcând-o să depășească normativismul și angajarea față de rezultate aici și acum.