Fictitious Nonfiction

Cadre militare (1914-1931)
29.09.2022

Credite foto: Arhiva Națională de Filme

filme mute și fără sunet, scurtmetraje, reportaje și documentare de actualitate, film de ficțiune, durată: 78:10 minute
muzică: Mihaela Vasiliu
invitat: Adrian Cioflâncă (istoric și cineast)

Vizita M. S. regelui la şcoala militară de infanterie (p. „Pathé” – Bucureşti, r./i. Svoboda?, 1914)
Războiul pentru întregirea neamului (p. Serviciul Cinematografic al Armatei Române, i.: Constantin Ianovici, Tudor Posmantir, Nicolae Barbelian, 1920)
Ecaterina Teodoroiu (fs, incomplet, lungmetraj, ficțiune, istoric, p. „Soremar-Film”, r. Ion Niculescu-Brună, i. Leo Schwedler, actori: Felicia Frunză, Marietta Rareş, Mielu Constantinescu, Aristide Ştefănescu, 1931)*

*film remasterizat cu sprijinul Arhivei Naționale de Filme

Cinemaul a văzut multe și ni le-a arătat pe toate. Știind asta acum – și știind-o prea bine –, filmele calupului de față păstrează o stranietate anume tocmai pentru că, urmând un plan prestabilit, își refuză contraplanul.
1914: prin aprilie, Carol I vizitează Școala Militară de Infanterie pentru a-i vedea elevii cum se dau peste cap într-o mică coregrafie militară de marșare și ripostă: exercițiu de luptă în gol, așadar împotriva nimănui, mult temutul dușman fiind o convenție de la sine înțeleasă. Ba mai mult, o stângăcie de racord rămâne de-a dreptul memorabilă – aflați în dreapta camerei, elevii se pregătesc să tragă cu pușca, însă ajung să tragă abia în următorul cadru, de data asta încadrați la stânga, ca și cum s-ar împușca pe ei înșiși.
Mai târziu, imaginile Războiului pentru întregirea neamului arată cum „în timp ce furtuna se apropie, Regele (…), în liniștea parcului de la Sinaia, urmărește evenimentele cu oarecare îngrijorare.” Pe străzile Bucureștiului începe să facă simțit mirosul prafului de pușcă. „Suntem pe vremea neutralității românești. Capitala trăește zile de sbucium și entuziasm”, spune unul din primele cartoane ale Ecaterinei Teodoroiu. 1916: ziarele Universul și Dimineața titrează pe prima pagină despre intrarea României în război. Cele trei filme pot servi cu brio unei reconstituiri cronologie a cauzei unioniste, însă nu pentru asta le-am adus laolaltă, ci pentru un oarecare studiu de caz și cadru.
Trimiterea acelor câțiva cineaști pe front a însemnat înființarea primului studio cinematografic de stat din istoria țării, Serviciul Fotografic şi Cinematografic al Armatei Române (SFCAR), unde au crescut Tudor Posmantir (caporal), Constantin Ivanovici (soldat) și Nicolae Barbelian (?). Puținul care s-a păstrat în Arhiva Națională de Filme poartă titlul generic de Războiul pentru întregirea neamului și este de fapt o compilație de material filmat între 1914 și 1919, surprinzător tocmai pentru că în niciun moment nu poate fi zărit vreun inamic. Mereu frumos încadrați, soldații par într-o continuă luptă cu marginile spațiului profilmic, dincolo de care pot fi ghiciți dușmanii aflați la metri sau kilometri sau nicăieri în depărtare. „Lupta este crâncenă. Față în față cu materialul formidabil al adversalului, mica dar oțelita armată română…”. Doar că adversarul, contraplanul, nu se arată la față, și nici măcar la trup în vreun colțișor de cadru. Asemenea actualități se făceau pretutindeni în lume și aveau scopul foarte clar și urgent de a moraliza publicul rămas civil. Iar cinemaul vremii nu era străin de mizanscenări ad-hoc ale unor fapte și pericole abia trecute, așa-zisele „actualități reconstituite”, uneori de ordinul evidenței, alteori păstrate sub pecetea documentului. Știm sigur că Posmantir și Ivanovici au fost acolo și și-au pus viața la bătaie, însă nimic din ce-am văzut nu mă convinge că aparatele lor – greoaie – într-adevăr filmau împușcătura și nu o împușcătură, explozia și nu o explozie.
După ce actualitatea frontului s-a transformat în istorie, SFCAR continuă tocmai cu un „documentar reconstituit”, filmul lui Nicolae Barbelian despre eroina Ecaterina Teodoroiu (1921), a cărei poveste urma să fie reluată zece ani mai târziu de către Ion Niculescu-Brună. Până atunci, tot în 1921 apare montajul de actualități Evocațiuni eroice, pentru care criticul de film Manuela Cernat suspectează că au fost împrumutate și cadre din ficțiunea geamănă. Același Serviciu îi aduce împreună pe Niculescu-Brună (actor) și Barbelian (operator) pentru Datorie și sacrificiu (r. Ion Șahighian, 1925), romanță de război al cărei regizor se folosește de actualități documentare pentru a suplini scenele de front, așa cum avea să facă și Eftimie Vasilescu în Vitejii neamului (1926), remontând inclusiv cadre din Acuz (1919) al lui Abel Gance, film canonic pentru genul hibrid de front. Așadar, că-n varianta păstrată a Ecaterinei Teodoroiu treizeciste se găsește și o actualitate cu Regina Maria vizitând răniții bătăliei nu-i cine știe ce extravaganță, ci doar gestul unei tradiții puțin cunoscute. La fel, participarea veteranilor în figurație și a unui anume comisar Pompilian în propriul rol vine ca o completare a unui îndelung interes al armatei de a se vedea mai bine în cinemaul propriu, SFCARist, precum și-n al altora. Dar tot nu-mi dă pace o altă speculație de-ale Manuelei Cernat, cum că Niculescu-Brună ar fi folosit cadre din reconstituirea lui Barbelian pe post de actualități. Și oricât de veridică mi-ar părea Regina Maria în actualitatea păstrată, recunosc că nu mai sunt sigur de nimic. (Călin Boto)

Mihaela Vasiliu trăiește și activează în București sub pseudonimul Chlorys, o entitate muzicală și vizuală. A studiat artele vizuale la  Departamentul de Imagine Dinamică și Fotografie la Universitatea de Arte București. O mare parte a activității o desfășoară pe scena de clubbing, ca DJ și promoter de party. A pus muzică atât pe scena locală (București, Timișoara, Cluj-Napoca) cât și în străinătate (Berlin, Stockholm, Londra, Lyon, Nantes, Paris). Face parte din familia Queer Night, este artist rezident Shape Platform 2017. Din 2016 până în prezent, este membru fondator al platformei Corp., împreună cu Cosima Opârtan și Admina, urmărind reprezentarea și promovarea identităților queer (trans, non-binary etc.). De trei ani este rezidentă Noods Radio (show Alien Flora), iar la Black Rhino Radio – Corpcast (împreună cu Corp.). A expus în cadrul unor galerii de artă precum Suprainfinit Gallery, Anexa MNAC, Ivan Gallery etc. Invitată în 2021 la POST MUZICA, program curatoriat de M. Micleuşanu (Rezidența9): „A căuta cuvinte (sau sunete) înseamnă să stârnești deja tăcerea, să o tamburezi astfel încît să extragi un flux cunoscut și ușor de numit, ceva ce nu este încă o idee, ci mai degrabă forța posibilității. Toată această mișcare, tot acest limbaj planează ca o materie adîncă- un corp rezonant plin de voce; o voce plină de tăcere.” (Chlorys)